UE a hotărât impunerea unui embargo asupra importurilor de materii prime din Iran. Această hotărâre, aşteptată de altfel, face parte din sancţiunile împotriva intenţiilor nucleare ale Iranului şi, în plus, permite ţărilor care în momentul de faţă se bazează pe importul de petrol iranian să îşi încheie contractele până la 1 Iulie, urmând ca în acest timp să găsească furnizori alternativi.
Înainte de acest anunţ, şase vase de război din America, Marea Britanie şi Franţa au traversat strâmtoarea Ormuz în acest weekend, iar piaţa mondială așteaptă nervoasă răspunsul Teheranului. În ultima lună, autorităţile iraniene au ameninţat de mai multe ori că vor închide această importantă strâmtoare prin care circulă zilnic aproximativ 20% din petrolul transportat global.
Guvernele occidentale, în frunte cu Marea Britanie şi SUA au declarat că au mijloacele de a păstra strâmtoarea deschisă şi vor face tot ce este necesar pentru a asigura transportul în deplină securitate a petrolului produs de ţările din Golful Persic. Europa importă circa 450.000 barili zilnic, iar consumatori cheie cum ar fi Grecia, Italia şi Spania vor trebui să caute alţi furnizori, atenţia îndreptându-se natural spre Libia, ale cărei exporturi de petrol au crescut constant de la încheierea războiului civil.
Riscul unui conflict în luna decembrie a dus la creşterea preţului petrolului Brent cu 10 dolari până la începutul lui Ianuarie, când atenţia s-a mutat la estimările fragile pentru cererea de petrol în prima jumătate a anului 2012.
Oficialităţile iraniene vor trebui probabil să acţioneze acum cu mare prudenţă, deoarece hotărârea comunităţii internaţionale a fost demonstrată clar şi se ştie că o încercare de a bloca strâmtoarea Ormuz va duce probabil la o creştere dăunatoare a preţurilor, ce va afecta toate naţiunile consumatoare de petrol, inclusiv China, cel mai