În “Cu de Gaulle în România” (Albatros, 1994), Sanda Stolojan povesteşte scene inedite din culisele vizitei.

Poeta şi eseista Sanda Stolojan a fost nepoata scriitorului Duiliu Zamfirescu. Personalitate marcantă a exilului românesc, a fost solicitată de Palatul Élysée ca translator pentru delegaţia condusă de generalul de Gaulle în România în mai 1968.

Evocând întâlnirea premergătoare cu generalul de Gaulle, ea descrie, printre altele, modul în care preşedintele şi-a pregătit discursurile (în plus, a învăţat să pronunţe în limba română trei fraze: “Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim”, “Să trăieşti, ţară frumoasă” şi “Hai să dăm mână cu mână”).

“Vizita Franţei, în persoana generalului de Gaulle”. După protocolul de la aeroport, drumul spre centrul Capitalei străjuit de mulţimi de oameni veniţi să-i întâmpine îi încântă pe oaspeţii francezi. “În picioare – povesteşte Sanda Stolojan –, generalul de Gaulle în uniformă îl depăşea cu statura lui înaltă pe Ceauşescu, care îşi păstrase pălăria pe cap (...). Poporul bucureştean îi făcea generalului o primire spontană. Venise din proprie iniţiativă pe parcursul cortegiului. (...) După atâţia ani de izolare, de ruptură cu Occidentul, se producea acest eveniment extraordinar: vizita Franţei, în persoana generalului de Gaulle.”

Dejunuri Şi bârfe. Primul dejun protocolar a fost la Consiliul de Stat. De Gaulle pune întrebări: câţi locuitori are Bucureştiul şi dacă are metrou; care sunt mâncărurile tradiţionale; cu ce se mănâncă mămăliga – întrebare care pare s-o jeneze pe Elena Ceauşescu. “Pe moment, Elena Ceauşescu nu mi-a făcut nici o impresie, atât era de ştearsă, povesteşte Sanda Stolojan. Purta un taior verde, nu era machiată şi vorbea monosilabic. Reputaţia ei nu pătrunsese încă în public. Soţia lui Maurer, înaltă, voinică, în taiorul ei roşu, ieşea mai bine în evide