Inca o iluzie s-a spulberat. Corneliu Vadim Tudor, atunci cand a facut intelegerea electorala cu Blocul National Sindical, a mizat pe faptul ca sute de mii de familii vor vota cu PRM, in schimbul locurilor de deputati si senatori pe care partidul le pune la dispozitia unor persoane desemnate de sindicat.
Semnaland aceasta combinatie interesanta, mi-am exprimat, inca de la inceput, scepticismul privind rezultatele ei practice. Cu alte cuvinte, cine garanteaza ca cetatenii inscrisi in BNS vor vota, efectiv, cu PRM? Am fi naivi sa ne imaginam ca o confederatie de acest fel functioneaza dupa regulile unei armate. Adica la ordin.
Nu se strang ei sindicalistii in numar suficient nici atunci cand protesteaza, solicitand salarii mai mari. De ce s-ar imbulzi ei la urne, la chemarea lui Vadim? Dar, una peste alta, parea totusi o asociere ingenioasa. PRM castiga ceva in credibilitate si in imagine, prin simpla asociere cu BNS, iar salariatii beneficiau de cateva voci ascultatoare in forul legislativ.
Lovitura a venit de unde nimeni nu se astepta si a fost naprasnica.
Semnalul a fost dat de o scrisoare adresata de un functionar de rang secund al Ambasadei Statelor Unite. El a scris o scrisoare prin care avertizeaza ca, intr-o democratie, o asemenea mezalianta intre o confederatie sindicala si un partid extremist este de neacceptat. Avertismentul, relativ discret, sub forma unei simple corespondente, a fost lansat practic in trei directii.
PRM a primit o stampila, Statele Unite marcand esecul operatiei de cosmetizare a imaginii acestui partid - prin urmare, formatiunea lui Vadim continua sa fie perceputa drept extremista, Blocul National Sindical a fost atentionat ca a facut o alianta nepermisa, care il va lipsi, in viitor, de sprijinul atat de necesar al sindicatelor si autoritatilor americane, iar Confederatia Fratia,
