Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDAL în Republica Moldova: Șeful Fiscului, reținut pentru corupție. Politicienii se acuză între ei

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 februarie 2013 · ·

Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat al Republicii Moldova, Nicolae Vicol, a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni cum ar fi corupere pasivă, abuz în serviciu şi încălcarea inviolabilităţii vieţii private prin interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice, a anunţat Centrul Naţional Anticorupţie. Premierul moldovean, Vlad Filat

Sursa: AGERPRES

CNA a pornit un dosar penal în care conducători ai fiscului sunt acuzaţi de corupţie şi abuz de putere şi de interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice ale subalternilor.

În acelaşi dosar, potrivit CNA, sunt implicaţi şi funcţionari din guvern.

CNA a efectuat percheziţii, azi, la sedii ale fiscului şi la domiciliile angajaţilor, inclusiv al lui Vicol, precum şi la Guvern.

Inspectoratul Fiscal indică, într-un comunicat de presă, că aceste acţiuni au loc la scurt timp după ce instituţia a descoperit încălcări la mai multe întreprinderi. „Astăzi, asistăm la un fenomen foarte periculos pentru un stat de drept, mai precis atunci când instituţii ale statului sunt folosite pentru intimidarea altor instituţii. Luând în consideraţie cele expuse mai sus, condamnăm vehement aceste show-uri politice şi mediatice care pun în pericol funcţionarea întregului sistem fiscal al Republicii Moldova”, se spune în comunicat.

Pe de altă parte, CNA susţine că dosarul a fost pornit în septembrie 2012.

Aceste acţiuni de cercetate penală au loc pe fondul crizei din interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), CNA fiind condus de un apropiat al Partidului Democrat, al preşedintelui parlamentului Marian Lupu, iar fiscul de un reprezentant al Partidului Liberal Democrat, al premierului Vlad Filat, formaţiuni care se acuză reciproc de situaţia conflictuală din cadrul coaliţiei.

"Instituțiile statului trebuie

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 25 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°