CS Mioveni a jucat vineri al doilea meci verificare al săptămânii trecute. Galben-verzii au întâlnit pe terenul sintetic de la Bradu pe FC Voluntari, fomaţie ce activează în liga a III-a, seria C3. În acest meci antrenorul Flavius Stoican a apelat şi la câţiva jucători care au fost folosiţi mai puţin în campionat.
Scorul final a fost 1-1, golul argeşenilor fiind înscris de Stancu, cu cinci minute înainte de final, după ce l-a învins pe portarul ilfovenilor cu un şut din voleu, la colţul lung, de la 25 de metri.. "A fost un test bun pentru noi, având în vedere că avem o perioadă de pauză. Am întâlnit un adversar puternic cu jucători ce au activat în prima ligă. Din păcate suntem nevoiţi să stăm două săptămâni în campionat şi avem nevoie de astfel de partide. Pentru noi nu este bine că nu jucăm pentru că eram într-o formă foarte bună. Chiar şi aşa noi sperăm ca la reluarea meciurilor oficiale să fim la aceeaşi formă şi să avem rezultate bune", a declarat Mihai Cotigă, jucător al celor de la CS Mioveni.
Directorul sportiv al Mioveniului, Daniel Barbu, este mulţumit de jocul echipei: „A fost un test util de pregătire cu o echipă de Liga a III-a. Am primit gol pe o greşeală, iar după aceea ne-am jucat cu ocaziile de gol. Am reuşit să ratăm din aproape toate poziţiile. Am ajuns pînă în faţa porţii, dar n-am putut să înscriem decît un gol. Vineri avem programat un amical cu CSM Vîlcea, care va fi mult mai elocvent în privinţa potenţialului nostru“.
Meciul cu Vâlcea nu mai este unul sigur
Oficialii echipei din Mioveni au declarat cu mult timp înainte faptul că trupa lui Stoican ar fi urmat să joace un meci amical împotriva celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. Numai că jocul dintre cele două echipe nu mai este unul la fel de sigur, cel puţin acest lucru fiind subliniat de către oficialii argeşenilor. Există posibilitatea ca partida dintre c