Ce grabă!! În intersecţie, de lîngă semaforul care abia apucă să clipească verde, maşinile demarează ca la Formula 1, în cor de claxoane şi înjurături pentru cei care au avut ghinionul să întîrzie cîteva secunde. Vînzătorul de ziare strecurat printre portiere se mişcă bizar, ca o păpuşă întoarsă cu cheia. La fel şi puştiul transformat în ştergător de parbrize. Îi animă o mecanică bizară. Gesturi automate, de roboţi plantaţi în intersecţii: ia ziarul, dă restul, stropeşte parbrizul, şterge parbrizul... Lumea se grăbeşte şi ei încearcă să ţină pasul cu lumea.
În faţa şcolilor, poze de familie din aceeaşi categorie. Părinţi pe fugă aruncă din maşini odrasle somnoroase, timp în care, pe la colţuri, elevi mai mari fumează grăbiţi o ultimă ţigară înainte de a intra la ore.
Toată lumea aleargă să cîştige cursa cu timpul prezent. E abia octombrie, dar se fac planuri pentru revelion. Un amic şi-a rezervat deja locurile pentru viitorul sejur la mare din vara anului viitor, iar un altul a pus la punct un sistem de economisire care promite să-i aducă venituri suficiente pentru anii de pensie, chiar dacă îl mai despart cel puţin treizeci de ani de acel moment.
În spatele blocului copiii mici se vor oameni mari. O fetiţă de cinci ani, cu unghii false şi păr vopsit în trei nuanţe, alerga ieri să prindă un episod de telenovelă. Un puşti căţărat pe bicicletă se uita, admirativ, la sînii vecinei de la trei, femeie măritată care i-ar putea fi mamă.
Toată lumea se grăbeşte. E ziua prea scurtă şi pentru serviciu, şi pentru televizor, şi pentru familie. Aşa că ne mîngîiem iubitele în timp ce ele spală vase şi noi tragem cu ochiul spre televizorul pe care se joacă derby-ul etapei. Mişcările sînt mecanice şi, evident, grăbite. Nici o diferenţă între băiatul care spală parbrize şi bărbatul care-şi sărută nevasta.
"Vai, ce repede trece timpul!", zic amîndoi
