In gândirea medievală, dar şi in mentalitatea folclorică ancestrală, toate lucrurile, inclusiv viaţa, sănătatea, bolile trebuie lăsate să evolueze de la sine, conform unei voinţe divine, intervenţia umană in asemenea desfăşurări echivalând cu o sfidare a lui Dumnezeu. Chiar dacă nu introducem in discuţie termeni din domeniul credinţelor religioase, e limpede că tot ce face medicina se opune cursului natural. Natura e interesată de specii, nu de puzderia lor de reprezentanţi. Raţiunea ei cere ca individul să evolueze până işi produce urmaşii, după care devine inutil evoluţiei, deci ar cam fi cazul să iasă din scenă.
Intervenţiile medicale tocmai asta vor să impiedice sau să intârzie. Salvarea unei vieţi ameninţate de boală ori de propria neglijenţă nu face parte din jocul naturii, ci il incurcă. Ele ţin de artificialul introdus in viaţa sa şi in jurul său de acest neastâmpărat făuritor de artefacte care este omul modern. Cu atât mai mult ideea de a prelungi viaţa, idee tipic umană. Şi nu doar de a o repune pe cursul ei vremelnic ameninţat, ci de-a o extinde dincolo de limitele puse in evidenţă de natură. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte este, dincolo de titlul unui basm fermecător, chiar visul nostru profund, plin de emoţia speranţei. Un asemenea vis devine şi mai obsedant de când resursele şi manipulările ştiinţei contemporane arată că, in sensul lui, drumul devine posibil.
Bacteria responsabilă cu producerea drojdiei de bere, aceeaşi care e folosită şi la dospirea aluatului pentru pâine, are durata viaţii de numai o săptămână. Experienţele de inginerie genetică efectuate asupra ei au reuşit să-i lungească existenţa la zece săptămâni. Chiar dacă exercitată in lumea microscopică, performanţa in sine rămâne extraordinară: unui organism anume i s-au creat zece vieţi cumulate intr-una singură. S-a văzut astfel că lucrul acesta ieşit dintre c
