Cristi Borcea era stabilit la Miami, în statul Florida, de câţiva ani buni şi a anunţat că nu va mai reveni niciodată în ţară. Acest lucru părea şi mai evident după plecarea sa de la Dinamo şi după căsătoria cu Alina, dar totul s-a sucit la 180 de grade.
Fostul acţionar al câinilor s-a cam săturat de singurătatea din SUA şi, deşi are probleme cu legea care îi fac pe unii să se gândească să fugă în ţări de unde să nu poată fi expatriaţi pentru ispăşirea unei eventuale pedepse, Borcea nu e speriat. Mai mult, în timp ce naşul Gigi Becali a fugit la Dubai pentru aflarea sentinţei, Borcea a declarat că şi-a adus toată familia de la Miami şi intenţionează să rămână în România.
"Mi-am adus familia şi mă întorc în ţară. Voi rămâne indiferent de decizie pentru că nu a nimic de ascuns." a spus şi Cristi Borcea.
Această mutare a fost anticipată de preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care spunea: "Borvea se va întoarce în ţară. Vă garantez eu. E frumos la Miami. Mare, soare, căldură, dar ce să faci o zi întreagă acolo? Cu cine să comunici? Să vorbeşti cu valurile, de nebun?".
În aceste condiţii, rănâne de văzut dacă Borcea îşi va face o revenire în forţă şi în fotbal, unde jucătorii de la Dinamo îl aşteaptă cu braţele deschise.