Cei nouă judecători din completul care analizează, luni, recursul declarat de judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu au decis amânarea dezbaterilor pentru ora 13.30, pentru ca avocaţii să citească încheierea prin care cei trei au fost arestaţi, transmite Mediafax.
Judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost arestaţi preventiv, vineri, la miezul nopţii, de către un judecător al instanţei supremă, după 16 ore de audieri şi dezbateri.
Potrivit legii, recursul într-un astfel de caz trebuie judecat în termen de trei zile, astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a programat judecarea recursului luni.
Pentru că nu a parvenit apărării motivarea deciziei prin care cei trei au fost arestaţi, avocaţii au solicitat un termen pentru studierea motivelor pentru care judecătorul ICCJ a emis mandatele de arestare preventivă.
Din completul de nouă judecători învestit cu soluţionarea recursului fac parte judecătorii Georgeta Barbălată (Secţia penală), Ana Maria Dascălu (Secţia penală), Gianina Cristina Arghir (Secţia penală), Vasile Alixandri (Secţia penală), Ana Hermina Iancu (Secţia penală), Elena Canţăr (Secţia contencios administrativ), Mariana Cârstocea (Secţia comercială), Viorica Trestianu (Secţia comercială) şi Angela Dragnea (Secţia penală).
În acest caz, inculpat principal este senatorul Cătălin Voicu, care, luni, a cerut eliberarea provizorie sub control judiciar. El a fost arestat, în 30 martie, sub acuzaţiile de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.
Cei nouă judecători din completul care analizează, luni, recursul declarat de judecătorul Florin Costiniu şi oame