Zeci de cazuri de abuzuri asupra copiilor și soțiilor au fost sesizate autorităților din Constanța. Numărul incidentelor soldate cu violență domestică este în creștere față de anul trecut. Sursa: Libertatea.ro
Iulia din Constanța, are doi copii și o situație finaciară stabilă, însă trăiește zi de zi o dramă alături de soțul său, care o supune adesea violențelor. A încercat să divorțeze, însă bărbatul a amenințat-o că îi ia copiii, întrucât nu are dovezi că a fost agresată. Copiii săi în vârstă de şase şi opt ani sunt la rândul lor speriaţi de fiecare dată când încep certurile şi scandalurile.
Cazul Iuliei nu este singular, sunt mii de cazuri de acest gen la nivelul întregii țări. Ministerul Muncii vine în sprijinul acestor victime, printr-o amplă campanie de conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice privind violenţa în familie.
„Avem, până în prezent, 22 de sesizări privind abuzuri asupra copiilor. Şapte din acestea au fost deja confirmate. De asemenea, 17 cazuri au fost semnalate la telefonul de urgenţă din cadrul serviciului DGASPC Constanţa. Comparativ cu anul trecut, au fost înregistrate mai multe situaţii şi care au intrat în atenţia DGASPC, ceea ce este un lucru îngrijorător, însă este posibil ca această creştere să fie datorată şi faptului că oamenii au început să raporteze cazurile observate”, a declarat Mihaela Ristea, directoruladjunct al DGASPC Constanţa, pentru cugetliber.ro.
Legea sancționează dur agresorii, însă victimele nu sunt, în general, informate în acest sens. „De exemplu, victimele nu ştiu încă faptul că pot apela la ordinul de protecţie, măsură introdusă recent în legislaţie, în luna ianuarie a anului în curs. Agresorul nu are voie să se apropie de victimă la o distanţă mai mică de 500 de metri. În plus, el este cel obligat să părăsească locuinţa şi nu victima”, a adăugat Elena Tudor, directorul Direcţiei pentru Pr