Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Localnicii scot APĂ FIERBINTE din fântână

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Fenomen inexplicabil în comuna Slobozia Bradului: apa scoasă dintr-un puţ este fierbinte, de poţi face duş. Localnicii sunt speriaţi de acest fenomen, mai ales că o explicaţie oficială nu există încă. Mulţi dintre ei cred că apa este fierbinte din cauza cutremurelor înregistrate în ultima perioadă. De asemenea, ei cred că acest fenomen prevesteşte o nenorocire.

Apa dintr-o fântână din comuna Slobozia Bradului este fierbinte, în loc să fie rece. Sătenii s-au speriat când au auzit o asemenea grozăvie şi au pus acest fenomen pe seama cutremurelor înregistrate în ultima perioadă.

În urmă cu trei zile, când a mers să scoată apă, Cristinel Moisoiu a constatat că aceasta nu mai este rece ca gheaţa, ci fierbinte de poate face duş. Omul se teme ca nu cumva încălzirea apei din puţ să aibă legătură cu cutremurele înregistrate în Vrancea şi Galaţi. „Situaţia e de vreo trei zile. Am dat drumul la robinetul din casă să iau apă şi am văzut că apa este opărită, nu alta. Nu ştiu ce să spun de unde provine, ce o fi cu ea. Noi avem fântână în curte, care are în jur de 40 de metri adâncime. Am hidroforul care scoate apă şi cred că o trage de la 35 de metri adâncime. Eu sunt singurul care se confruntă cu o asemenea situaţie. Un lucru clar nu este aici. M-am gândit să nu aibe vreo legătură cu ce este pe la Galaţi, dar nu ştiu exact ce să spun. Am scos în prima zi în jur de o tonă şi jumate de apă, sperând că vom da de apă rece. Degeaba însă, tot caldă ieşea. Am mai scos şi joi încă o tonă şi ceva, dar la fel. Nu ştiu ce să mai cred. Aştept să vină specialiştii de la Focşani să ia probe, să vadă dacă mai e bună de băut şi să vedem de unde şi cum se încălzeşte apa“, a spus Cristinel Moisoiu.

Soacra acestuia aşteaptă cu nerăbdare ca specialiştii să dea un verdict, mai ales că temperatura apei a crescut de la o zi la alta. „De vreo trei zile curge

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°