Portughezul Fernando Santos (59 de ani) este cunoscut drept o persoană credincioasă şi un catolic practicant şi a demonstrat-o şi la finalul barajului cu România. Era fericit pentru că reuşise să-l învingă pe „Satana“.
„Prima reacţie a fost să-i mulţumesc lui Dumnezeu, să dedic această calificare poporului grec şi să-mi sun mama. A fost persoana care n-a avut nicio îndoială că vom trece de acest baraj“, a dezvăluit Fernando Santos, în presa elenă.
La conferinţa de presă de după meci, Santos, care este selecţionerul Greciei din vara lui 2010, a explicat că a speculat faptul că România „are fundaşi lenţi“.
Cu Santos la timonă, Grecia a ajuns în sferturile lui Euro 2012 şi s-a calificat la CM 2014.
La turneul final din Brazilia, Grecia s-a calificat după ce-a trecut la baraj de România, cu 4-2 la general.
După victoria cu 3-1 de la Pireu, de vinerea trecută, Grecia a obţinut marţi un egal, 1-1, la Bucureşti, pe „Arena Naţională“.