Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele Unite aşteaptă ca autorităţile române sa le ceară oficial ajutor pentru inundaţii

Publicat in Romania Libera, vineri 2 iulie 2010 ·

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că Statele Unite s-au oferit să acorde ajutor după inundaţiile produse în România, dar aşteaptă o cerere din partea Guvernului pentru a face acest lucru. "Aţi pierdut 23 de oameni în inundaţii, din ceea ce înţeleg. Este îngrozitor. Ne-am oferit să ajutăm, dar se pare că Guvernul dumneavoastră are situaţia sub control. Ştiu că preşedintele este acolo acum şi face ceea ce trebuie prin faptul că se duce la faţa locului. Înţeleg că premierul a fost şi el ieri şi azi. Este o mare problemă să te confrunţi cu aşa ceva într-o perioadă de criză economică", a spus ambasadorul, într-o discuţie cu agenţiile de presă din România.

"Suntem pregătiţi să ajutăm, dar se pare că în primă fază Guvernul român consideră că se poate descurca şi apelează la europeni, dar noi suntem pregătiţi să ajutăm", a adăugat el, citat ede Mediafax. Ambasadorul a menţionat că SUA aşteaptă o solicitare pe baza căreia va oferi ajutor. În urma inundaţiilor din ultimele zile, 23 de persoane şi-au pierdut viaţa. Cel mai grav afectate de inundaţiile puternice, ca urmare a revărsării Siretului, care a înregistrat debite istorice, au fost judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Bacău.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că Statele Unite s-au oferit să acorde ajutor după inundaţiile produse în România, dar aşteaptă o cerere din partea Guvernului pentru a face acest lucru. "Aţi pierdut 23 de oameni în inundaţii, din ceea ce înţeleg. Este îngrozitor. Ne-am oferit să ajutăm, dar se pare că Guvernul dumneavoastră are situaţia sub control. Ştiu că preşedintele este acolo acum şi face ceea ce trebuie prin faptul că se duce la faţa locului. Înţeleg că premierul a fost şi el ieri şi azi. Este o mare problemă să te confrunţi cu aşa ceva într-o perioadă de criză economică", a spus ambasadorul, într-o discuţie cu agenţiile de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 9 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum 18 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 2 ore
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°