Autorităţile din Marea Britanie încearcă să oblige publicaţia, printr-un ordin judecătoresc, să dezvăluie sursele confidenţiale care i-au furnizat informaţii în scandalul interceptărilor telefonice. Reprezentanţii „The Guardian“ refuză să-şi dezvăluie sursele care au declanşat cel mai mare scandal din istoria presei britanice, în ciuda presiunilor autorităţilor.
Reprezentanţii Metropolitan Police Service (MPS) au spus că au solicitat emiterea unui ordin judecătoresc contra ziarului „The Guardian" şi a unuia dintre reporterii acestei publicaţii, încercând să găsească dovezi ale unei posibile încălcări a Official Secrets Act şi a legislaţiei ce reglementează normele de comportament în instituţiile publice, potrivit Mediafax.
Această măsură legală a fost luată pentru „a identifica dovezile comiterii unor abateri potenţiale, rezultate din scurgerea neautorizată de informaţii", în legătură cu o anchetă de poliţie care investighează scandalul interceptărilor telefonice din Marea Britanie. Pe prima pagină a numărului său de sâmbătă, editorii „The Guardian" au descris această decizie luată de MPS drept „un atac în justiţie fără precedent la adresa surselor jurnaliştilor". „Vom rezista în faţa acestei măsuri extraordinare şi vom merge până la capăt", a declarat Alan Rusbridger, editorul-şef al publicaţiei.
Reprezentanţii The National Union of Journalists (NUJ) au condamnat, la rândul lor, această acţiune a poliţiei, printr-un comunicat postat, sâmbătă, pe site-ul uniunii, catalogând iniţiativa MPS drept „o încercare de violare a libertăţii presei". „Aceasta este o ameninţare foarte serioasă pentru jurnalişti, iar NUJ va lupta contra acestei încercări incorecte de a se folosi de legea Official Secrets Act pentru a-i forţa pe jurnalişti să îşi dezvăluie sursele. Jurnaliştii au investigat scandalul interceptărilor telefonice şi au spus publicului doar adevărul.