Cita vreme istoria este decisa de indivizi bolnavi de gustul puterii, pentru care politica nu inseamna decit un sir neintrerupt de jocuri murdare, de cruzimi iesite din comun, de ticaliosii comise cu seninatate, mereu justificate prin scopul mentinerii puterii (care devine un scop in sine), ratiunea devine o Cenusareasa careia i se refuza dreptul la revansa. Din 2004, cind publica primul sau roman, Talpi, Nichita Danilov pare a fi devenit un romancier impetuos, care, desi nu se indeparteaza de temele si atmosfera din poemele sale, publica volume din ce in ce mai consistente. Dintre toate cele patru romane care i-au aparut in ultimii sase ani, cel din 2010, Ambasadorul invizibil, mi se pare cel mai bine articulat, cel mai puternic. Nu e vorba de o migala a artificiilor narative obisnuite, de un joc atent bibilit al secvenselor epice. Danilov nu este un romancier care ambitioneaza sa concureze realitatea reproducind-o in tuse cit mai fidele, ci, dimpotriva, creindu-i pliuri nebanuite, fantaste, alternative. Autorul se arata perfect constinet de structura compozita a cartii sale, pe care o subintituleaza "roman in sase tablouri". Fiecare dintre ele dind in vileag o alta latura a psihicului, o alta parte intunecata a sufletului omenesc. Asta este fascinatia lui Danilov, in tot ce a scris, de la poezie, la prozele scurte si romane: "in fond, ce este omul?". Cum se explica un amestec atit de straniu de miracol si oroare, de sublim si grotesc, de demnitate si ticalosie, de tandrete si cruzime? Ce anume decide cum este un om? Raspunsul lui Danilov merge catre una din marile probleme din opera lui Dostoievski: religia, mai precis, credinta. Lipsit de credinta, omul se poate deda oricarei fantasme; ii uita limitele si produce dezastre, forta sa devine destructiva. Morala neascunsa a primelor parti ale romanului, Androginii, este formulata, via Dostoievski, direct: "lipsa de cr