Cu cât pari mai ocupat, cu atât eşti mai apreciat. În marile companii, angajaţii care se supraevaluează şi care dau impresia, adesea falsă, că muncesc pe brânci au mai mult de câştigat, susţin specialiştii. Condiţia este să nu exagereze cu lauda de sine.
În ultimii trei ani de criză economică, România a pierdut peste 400.000 de angajaţi, iar numărul continuă să crească, arată un studiu recent realizat de Blocul Naţional Sindical (BNS). În aceste condiţii, păstrarea locului de muncă devine din ce în ce mai dificilă. Pe lângă competenţă şi pricepere, la fel de importantă este şi imaginea pe care şi-o creează angajatul în faţa şefilor şi colegilor. Este esenţial să pară bun în ceea ce face şi să dea impresia că este tot timpul ocupat. Managerii nu acceptă „trântori“ în echipă, însă tind să-i aprecieze în mod deosebit pe salariaţii energici.
„În munca mea sunt multe perioade «moarte», când pur şi simplu n-am nimic de făcut. Totuşi, nu-mi permit să mă vadă şefii că stau degeaba pentru că suntem în plină perioadă de restructurări şi mi-aş pierde jobul“, spune Costin P. (36 de ani), din Bucureşti, angajat al unei corporaţii multinaţionale. „Drept urmare, mă străduiesc să par mereu prins cu treburi. Aşa am descoperit că, dacă eşti încruntat, dacă te fâţâi agitat dintr-un loc în altul, dacă vorbeşti mult şi în gura mare despre sarcinile de serviciu, dacă te plângi de incompetenţa altora şi te lauzi cu abilităţile tale «extraordinare», atunci lumea va crede despre tine că eşti cel mai bun, că eşti dedicat trup şi suflet companiei şi că te speteşti cu munca“, mărturiseşte tânărul.
Un fel de marketing
Specialiştii susţin teoria corporatistului Costin P. „În comunităţile mari, respectiv în companiile mari, e foarte greu să te faci cunoscut prin adevărata-ţi valoare. Mai degrabă lumea te va recunoaşte după imaginea pe care ţi-ai creat-o în s