Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Risipă pe bani publici. O cişmea din centrul Iaşiului, lăsată să curgă în stradă mai bine de 24 de ore

Publicat in Adevarul, miercuri 7 martie 2012 ·

Ieşenii care au trecut miercuri prin Târgu Cucu au fost nevoiţi să evite o porţiune considerabilă de gheaţă formată din cauza unei cişmele uitată deschisă în staţia de transport în comun.

Călătorii care au drum frecvent prin zonă au reclamat miercuri, în jurul orei 11.00, că instalaţia de apă curge în continuu de cel puţin 24 de ore. „Marţi la prânz am trecut prin staţie şi era apă pe jos, iar cişmeaua curgea în continuu. Nici nu m-am gîndit că nu vine cineva să o repare. Astăzi tot curgea, dar s-a format şi gheaţă. E periculos să treci pe aici", a povestit ieşeanul Ion Iordan.

Click pe imagini pentru a vedea fotogaleria

Reprezentanţii ApaVital au susţinut că nu ştiau de această defecţiune. „Nu ne-a semnalat cineva această problemă. Vom trimite o echipă în zonă pentru a vedea despre ce este vorba“, a spus Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al ApaVital.

Apa toxică din fântâni bagă bebeluşii din Iaşi în spital

La scurt timp, oficialii societăţii de apă-canal din Iaşi au anunţat că nu era vorba despre o pierdere de apă, ci de faptul că persoane neautorizate au dat drumul la apă. „Din păcate, persoane neautorizate au deschis cişmeaua pentru a lua apă de acolo şi au lăsat-o aşa“, a explicat purtătorul de cuvânt al ApaVital. Cişmeaua a fost închisă în jurul orei 12.30.

În Iaşi sunt amenajate în jur de 10 cişmele, dar, cel mai adesea, acestea sunt deschise în timpul verii.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 37 minute
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Liniile de transport public din Bucureşti-Ilfov vor circula după un program de duminică, în perioada 1-6 mai

G4Media acum 18 minute
Liniile de transport public din regiunea Bucureşti-Ilfov vor funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 – 6 mai, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), într-un comunica

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°