Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DD, alungat din Cameră: "Pe Zgonea atât îl duce capul"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 ianuarie 2013 ·

Șeful OTV vrea cu orice chip să le transmită mesaje telespectatorilor din Parlament. Deși președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, l-a avertizat că nu poate să mai țină conferințe la Camera Deputaților, Dan Diaconescu a anunțat că va merge la Parlament chiar astăzi. Sursa: VLAD STĂNESCU

UPDATE. Conducerea Camerei Deputaţilor îi interzice lui Dan Diaconescu să susţină conferinţe de presă în Parlament, a declarat liderul deputaţilor PPDD, Radu Mihai Popa. "Am primit o comunicare specială de la conducerea Camerei Deputaţilor prin care i se interzice domnului Dan Diaconescu să facă conferinţe de presă la sala Spiru Haret", a spus Popa. Întrebat dacă în sala grupului PPDD îi este permis să susţină conferinţe de presă, Popa a răspuns: "Voalat, mi s-a spus că nu are voie nici aici, dar aşteptăm să vină cu paza să-l ia de aici, să ne ia de aici, să ne ia pe toţi".

Dan Diaconescu susţine că va veni săptămânal la conferinţele grupului parlamentar al PPDD. "Au fost anunţate aceste conferinţe, nu vă luaţi după ce spune domnul Zgonea. Eu sper să nu şi legifereze domnul Zgonea după cum vorbeşte. Conferinţele de presă sunt făcute după un anumit scop, la acele conferinţe de presă sunt invitaţi oameni din ţară şi ăsta a fost şi rolul meu. Dacă pe domnul Zgonea atât îl duce capul asta e şi asta înseamna că le e şi frică de mine", a declarat Dan Diaconescu la România TV.

Acesta a mai spus că astăzi, la ora 12.30, are programată o conferință de presă la Parlament pe tema bugetului și este curios să vadă dacă is e va interzice accesul.

După ce Dan Diaconescu a susţinut, săptămâna trecută, două conferinţe la grupul PPDD, Valeriu Zgonea a catalogat acțiunile lui Dan Diaconescu abuzive și a anunțat că nu-i va mai permite să țină conferințe la Cameră.

"Eu un abuz pe care Dan Diaconescu l-a făcut. Dacă era preşedinte îi permiteam acest lucru, dacă era v

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 5 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 8 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 4 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 6 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 13 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 6 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

4°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°