Locuitorii din Orăştie preferă să traverseze Mureşul cu o plută din tablă decât să stea zeci de minute în aglomeraţia de pe DN 7. Sursa: Remus Suciu
1 /.
Exasperaţi de blocajele care apar pe DN 7, locuitorii din Orăştie apelează la o soluţie veche de aproape un secol: traversatul Mureşului cu brodina, pe o rută ocolitoare ştiută doar de ei. În prezent, lucrările de reabilitare a DN 7, pe tronsonul Nădlac-Sebeş, au ajuns în zona oraşului Orăştie, unde se înregistrează frecvent „dopuri“ şi când nu sunt lucrări.
Asta pentru că drumul a fost gândit, în urmă cu 50 de ani, pentru un trafic mai puţin aglomerat. Astfel, de mai bine de două săptămâni, la ambele intrări în Orăştie, de pe DN 7, sunt blocaje şi cozi de aproape 10 kilometri, mai ales în intervalul 14.00-19.00. Timpul mediu de aşteptare în acest punct este de o oră şi jumătate.
„Tare bine ne prindebrodina asta“
Sătui să piardă timp şi dimineaţa, dar mai ales seara, localnicii care au de lucru în afara oraşului şi-au adus aminte de drumul de ţară dintre Pricaz (comuna Turdaş) şi Folt (comuna Rapoltu Mare). Drumul cu pricina trece „prin Mureş“, cu ajutorul unui fel de pod mobil numit „brodină“, şi iese pe drumul judeţean care merge paralel cu DN 7, dar pe malul nordic al râului. De două săptămâni, cei doi bătrâni din Folt care deservesc brodina aproape că nu mai fac faţă solicitărilor, iar după-amiaza îşi trimit fiii să-i înlocuiască.
Dorin Male (20 de ani) şi Andrei Petru (23 de ani) îşi pierd după-amiezele pe brodină, dar merită, pentru că la fiecare vehicul îmbarcat câştigă câte 3 lei, şi, de multe ori, pe brodină încap şi 3 maşini. Munca presupune oarece forţă pentru că dispozitivul nu are motor, el fiind propulsat doar de curenţii Mureşului şi ţinut sub control de un cablu gros de metal ancorat pe maluri. Apoi, pe lângă traversatul apei, mai