adevarul.ro în colaborare cu revista Historia vă prezintă, în saptamâna 14-22 iunie, o serie de materiale si analize atent documentate legate de implicarea armatei române în operaţiunile de război declanşate la data de 22 iunie 1941, la ora 2.20. Pe parcursul acestor zile vom publica în exclusivitate imagini de arhivă din acea perioadă, mărturii şi documente scoase la lumină de reporterii revistei Historia dar şi analize "la rece" ale evenimentelor care au precedat decizia de a sprijini Germania nazistă în conflictul cu URSS. Mult mai multe amănunte veţi găsi în paginile revistei Historia.

Cei 22 de ani de existenţă ai României Mari (1918-1940) reprezintă, probabil, cea mai fastă perioadă a istoriei noastre. În primul rând, au fost singurii ani în care toţi românii s-au regăsit în interiorul aceloraşi graniţe. Apoi, se părea că în sfârşit vom reuşi să ne sincronizăm cu acea Europă occidentală la ale cărei valori şi instituţii visam de mai bine de un veac să ne racordăm. Ne-ar fi trebuit însă un proiect naţional în jurul căruia să se coaguleze energiile naţiunii şi o clasă politică responsabilă de menirea ei istorică. Din nefericire, ne-au lipsit şi proiectul, şi energia, şi clasa politică, iar efectele s-au văzut în vara anului 1940.

Pentru românii anului 1918, Unirea cea mare apăruse ca un miracol. Opţiunea din august 1916 a factorilor politici de la Bucureşti, în consonanţă de altfel cu interesul naţional şi sentimentul popular, fusese aceea de a ne alătura Antantei (Franţa, Anglia, Rusia) în vederea eliberării teritoriilor de peste munţi, aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei. După succesele iniţiale obţinute de armata română în Transilvania, urmase dezastrul de la Turtucaia, ocuparea Munteniei de către trupele Puterilor Centrale, refugiul familiei regale, al guvernului şi parlamentului la Iaşi. Victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anulu