Hotărârea Consiliului Local Braşov, de la finele lunii trecute, prin care s-a aprobat traseul pentru autocarul turistic descoperit al Consiliului Judeţean, a fost salutată ieri de preşedintele CJ, Aristotel Căncescu, cu toate că, după cum spune, s-a pierdut un an de când acesta putea fi folosit în scopuri turistice.
Şeful CJ declară că acest autocar îşi va începe cursele în maxim o lună, trebuind să mai fie rezolvate câteva probleme legate de traducerea în limbile de circulaţie a obiectivelor turistice din Braşov. „Vom rezolva în scurt timp şi aceste probleme şi autocarul va fi pregătit să transporte turiştii. Traducerea se va face în patru limbi străine. Nu ştim deocamdată care va fi tariful pentru o cursă, dar vom analiza situaţia astfel încât acesta să nu fie nici prea mare, să determin e turiştii să aleagă altă cale de a vedea Braşovul, dar nici prea mici”, ne-a declarat preşedintele CJ.
Acesta nu exclude nici posibilitatea ca o parte a tarifului să fie subvenţionat de către Consiliul Judeţean, spunând că în multe state europene, şi nu numai, se practică o astfel de susţinere financiară. „În curând vom deschide şi toate monumentele istorice pe care le-am restaurat în ultimii ani. Mai sunt câteva lucrări la Turnul Alb şi finalizăm acest proiect. Iar de acum este cazul să şi încasăm de pe urma lor, după câte fonduri am alocat pentru restaurarea obiectivelor de acest gen”, a completat Aristotel Căncescu. Hotărârea Consiliului Local Braşov, de la finele lunii trecute, prin care s-a aprobat traseul pentru autocarul turistic descoperit al Consiliului Judeţean, a fost salutată ieri de preşedintele CJ, Aristotel Căncescu, cu toate că, după cum spune, s-a pierdut un an de când acesta putea fi folosit în scopuri turistice.
Şeful CJ declară că acest autocar îşi va începe cursele în maxim o lună, trebuind să mai fie rezolvate câteva probleme legate de tr