Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BIFURCAȚII. Învățăturile unui inspector școlar din Atlanta, Georgia, către omologii săi români

Publicat in Observator Cultural, joi 28 iulie 2011 ·

În urma inflama(n)telor discuții despre bacalaureatul din vara aceasta, un coleg din America mi-a semnalat o știre apărută pe doisprezece iulie pe CNN. E vorba despre un scandal din mediul preuniversitar din statul Georgia. Ce se întîmplase? Se descoperise că mai mulți elevi din școli publice trișaseră la teste. Trișaseră, am zice noi? Și ce-i cu asta? Americanii, săracii, n-au încă un cuvînt precis, precum „a copia“, sînt nevoiți să folosească universalul to cheat, a trișa, a înșela; răbdare, nevoia îi va învăța și pe ei. Elevii trișaseră, deci, dar nu de capul lor. O făcuseră sub oblăduirea unor dascăli. În consecință, patru inspectori locali (area superintendent) și un director au fost prompt „înlocuiți“. E posibil, spune mai departe știrea, să se ajungă și la învinuiri penale împotriva unor directori și profesori. Nu-i de joacă atunci cînd foarte mulți profesori din patruzeci și patru de școli (o sută șaptezeci și opt, plus treizeci și opt de directori, ca să fim foarte exacți) sînt implicați în falsificarea testelor standardizate. Evident, elevii în cauză au fost considerați picați. Nu ca să demonstrez că, în sfîrșit, ne-am văzut cu ochii visul de aur – ne integrăm în America – am povestit întîmplarea asta. Nici ca să nebucurăm împreună (Gaudeamus!) că „se întîmplă și la case mai mari“ și capra vecinului e și ea pe ducă – deși, la cît de puține motive de bucurie are poporul ăsta amărît, unul în plus nu strică. Ce înțeleg eu de aici e că toată discuția despre valorile morale pe care și le-a pierdut societatea românească și tineretul ei, mai ales, nu prea e la chestiune. Valorile morale nu se pierd precum mărunțișul dintr-un buzunar spart. Și nu e suficient să fii strîngător ca să le regăsești. În America nu se copiază la examene pentru că acest lucru nu e permis. Cum se slăbește vigilența și li se dă de înțeles copiilor că se poate trișa, copiii trișează –

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 3 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 5 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 4 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Peisaj de iarnă, la jumătatea lunii mai. Reacția turiștilor ieșiți la drumeții în Munţii Bucegi

Ziare.com acum 5 ore
Un nou strat de zăpadă s-a aşternut pe platoul Bucegi, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius. În imaginile publicate pe reţelele de socializare de Meteoplus se vede cum totul este acoperit de un stat de omăt de câţiva centimetri. A nins

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°