Singurul premier sau, macar, unul dintre putinii care ar fi putut salva Romania din spasmele pe care le traverseaza a refuzat functia pentru ca nu are incredere in clasa politica.
Aceasta este trista explicatie data, printre randuri, dar destul de explicit, de Mugur Isarescu, intrebat fiind in cadrul unui recent interviu acordat TVR, de ce a refuzat oferta lui Traian Basescu de a prelua sefia guvernului.
Mugur Isarescu nu a negat primirea propunerii. Ar fi fost si greu dupa ce a dezvaluit-o chiar presedintele. Dupa o prima explicatie palida referitoare la varsta, vigoare si alte asemenea care nu i se potrivesc catusi de putin guvernatorului, aflat in plina putere si cu un aspect infloritor, Mugur Isarescu a pus degetul pe rana: un premier are nevoie de o echipa, de un partid, de o sustinere, nu poate face nimic de unul singur: "nu vreau sa dezamagesc pe nimeni. Nici nu sunt de acord cu parerea ca numai un prim-ministru poate sa schimbe totul". Adica are nevoie de ceea ce guvernatorul stia ca nu ar fi primit cu adevarat.
Cu alte cuvinte, Mugur Isarescu nu a fost nici comod, cum au crezut unii, nici egoist, ci pur si simplu realist. Un realism venit din primul mandat cand, povesteste tot domnia sa, a fost huiduit in Parlament de chiar coalitia aflata la putere atunci cand s-a opus unei reglementari populiste si nesustenabile. Si inca pe atunci verocitatea oamenilor politici nu-si atinsese apogeul, iar clientelismul politic nu ajunsese inca o adevarata politica de stat.
Acum insa, Mugur Isarescu, cu tot prestigiul sau, cu toata forta sa intelectuala, cu toata autoritatea sa incontestabila, singura aproape nestirbita, ar fi avut de facut o alegere grea, oricum perdanta pentru domnia sa si dezamagitoare pentru popor: sa faca pact cu diavolul politic, pentru a-si asigura linistea mandatului, dar cu pretul tradarii tuturor prin