Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondurile europene pentru Romania si Bulgaria nu vor fi diminuate

Publicat in HotNews, vineri 15 iunie 2007 ·

Fondurile europene nu vor fi diminuate pentru Romania si Bulgaria, relateaza Reuters. Raportul Comisiei Europene privind justitia care va fi prezentat la sfarsitul lunii iunie nu va sanctiona cele doua tari prin retinerea fondurilor europene.

Totusi, o eventuala sanctiune ar putea fi luata in calcul, in lunile urmatoare dupa efectuarea unui audit de catre Comisia Europena.

"Raportul pe care il va adopta Comisia la sfarsitul lunii iunie se va referi la sistemul judiciar, chestiunea coruptiei si a crimei organizate in Bulgaria si Romania. Nu se va referi la posibilitatea reducerii unor fonduri europene", a declarat purtatorul de cuvant al Comisiei, Mark Gray.

Gray a specificat insa ca exista riscul ca UE sa reduca fondurile in cursul acestui an, dupa ce comisia va comanda un audit, care sa stabileasca daca cele doua noi state membre au infiintat mecanismele potrivite de control financiar.

Potrivit tratatului de aderare, UE poate reduce subventiile pentru agricultura, ajutoarele financiare pentru dezvoltarea regionala si cooperarea judiciara daca Romania si Bulgaria nu indeplinesc obiectivele convenite cu Bruxelles-ul.

In urma cu doua zile, un oficial european care a dorit sa-si pastreze anonimatul, a declarat pentru Reuters ca UE examineaza serios posibilitatea de a recomanda reducerea fondurilor destinate Bulgariei din cauza temerilor privind coruptia si proasta administrare a acestora.

Potrivit sursei, Bruxelles-ul intentiona sa aplice o pedeapsa financiara pentru a le demonstra contribuabililor europeni ca le protejeaza interesele si a face presiuni asupra Sofiei de a reduce coruptia si a-si reforma administratia publica. Sursa a precizat insa ca o astfel de actiune este improbabila in cazul Romaniei

Fondurile europene nu vor fi diminuate pentru Romania si Bulgaria, relateaza Reuters. Raport

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 19 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 33 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 39 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 47 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°