Artista simte nevoia unei constante replieri afective, evocând în imagini nostalgia „rădăcinilor” de care s-a înstrăinat, dar care o definesc, indiferent de spaţiile şi timpurile până acum traversate.

Acum aproape zece ani, Denis Miéville, ex-rector al Universităţii din Neuchâtel, îmi evoca în formule superlative meritele unei artiste de origine română, ajunsă în elita pictorilor din Ţara Cantoanelor. Tot în acea vreme, aflat la Neuchâtel, am cunoscut pe unul din cei mai importanţi filosofi elveţieni, Gerhard Seel, profesor la Universitatea din Berna, căsătorit cu o artistă având obârşii româneşti. Am realizat că este vorba despre una şi aceeaşi persoană. I-am întâlnit pe soţii Seel la Veneţia, cu prilejul unui congres de filosofie, revăzându-i în ocazii similare la Iaşi, în 2011 şi, de curând, în Baia Mare, la vernisajul unei seducătoare expoziţii.

Începând cu jumătatea lui martie, un colţ al Muzeului maramureşean de mineralogie adăposteşte lucrări semnate de Anca Seel Constantin. Născută la Bucureşti, a studiat pictura la Institutul de Arte Frumoase „N. Grigorescu”, stabilindu-se, după căderea comunismului, în pitorescul orăşel elveţian, de care îşi leagă numele, între alţii, Jean-Jacques Rousseau, Friedrich Dűrrenmatt şi Denis de Rougemont (autorul celebrului tom despre L’amour et l’Occident).

Încă din 1992, anul primului contact cu lumea liberă, Anca Seel a reuşit să câştige atenţia publicului, expunând în galerii din marile oraşe ale lumii (New York, Paris, Roma, Londra, Bruxelles, Tokio, Seul). Exersează îndeosebi pictura, colajul fotografic şi compoziţiile în tehnică mixtă. Este pasionată de filosofie şi literatură, tatonând mai toate posibilităţile artistice de convertire a ideilor în suporturi vizuale atractive sau de fortificare a textului scris cu imagini menite să redimensioneze favorabil atât esteticitatea detaliilor, cât şi expresi