Dincolo de împrejurări istorice crîncene, de dispute, amintiri înfricoşătoare, vinovăţii recunoscute sau respinse, destinul evreilor este, pentru orice conştiinţă vie, un mister. Adică o realitate pe care analiza raţională nu o poate epuiza şi care nu poate fi rezolvată în limitele etnicităţii: problema evreiască nu este o problemă a evreilor. Mai exact, ea este o problemă a evreilor abia în ultimul rînd. În rîndul dintîi, problema este a lui Dumnezeu. Cel puţin aşa ne spun textele sacre. Nu ne este cunoscut un alt caz, în care Făcătorul lumii să asume o relaţie atît de intimă cu un popor anume. Nu există alt popor "ales" (Deut., 10, 15; 14, 2): "Israel este fiul Meu, întîiul Meu născut" - sună mesajul lui Dumnezeu către Faraon (Exod, 4, 22). "Veţi fi ai Mei dintre toate popoarele" (Exod, 19, 5). Avem de-a face, prin urmare, cu un popor "deosebit de toate popoarele de pe faţă pămîntului" (Exod, 33, 16), un popor "pus de o parte" (Levitic, 20, 24 şi 20, 26, Deut,. 4, 20), distinct, care "nu face parte dintre neamuri" (Num., 23, 9) şi este "binecuvîntat mai mult decît toate" (Deut., 7, 14, Gen., 49, 25). "Care este, în adevăr, - se întreabă Moise - neamul acela aşa de mare încît să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru?" (Deut., 4, 7). Copiii lui Israel sînt singurii martori ai intervenţiei divine în istorie (Deut., 4, 35), singurii calificaţi drept "neam sfînt" (Exod, 196, Deut., 76), singurii despre care se spune explicit că sînt iubiţi de Dumnezeu (Deut., 7, 8). Ca atare, ei sînt predestinaţi să devină stăpîni ai altor neamuri (Num., 24, 17: "Un toiag de cîrmuire se ridică din Israel"; Num., 24, 19: "Cel ce se naşte din Iacov domneşte ca stăpînitor"; Deut., 15, 6: "tu vei stăpîni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpîni peste tine"). Tot ei vor da lumii pe Mesia, mîntuitorul ei. (Deut., 18, 15; Num., 24, 17: "O st