Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucăriile cu Moş Crăciun, în topul cadourilor

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 decembrie 2007 ·

Lumânări ornamentale cu motive de Crăciun şi jucăriile care îl întruchipează pe Moş Crăciun ocupă primele locuri în topul cumpărăturilor pe care le fac gălăţenii cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

Asta pentru că la expoziţia cu vânzare „Vis de iarnă“, ce s-a deschis miercuri, acestea au fost cele mai solicitate produse, potrivit expozanţilor.

Târgul este amplasat în incinta Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi se va închide abia pe 11 ianuarie. În cele trei zile de funcţionare, câteva sute de gălăţeni cuprinşi de febra cadourilor au trecut pragul târgului.

În privinţa surprizelor pentru cei mici, iarna aceasta, Spiderman pare să fie concurat serios de jucăriile care îl prezintă pe Moş Crăciun.

„Anul trecut, copilul m-a înnebunit să-i iau o jucărie ce-l întruchipează pe Spiderman, acum însă mi-a spus că vrea jucării cu Moşul. Din acest motiv, i-am luat două, pe care am dat în jur de 70 de lei: una cu Moşul urcând pe coşul unei case şi alta cu Moşul în timp ce caută cadouri în sacul său magic“, ne-a declarat Iuliana Apostol.

La capitolul ornamente pentru bradul de Crăciun, anul acesta lumânările au un succes fantastic faţă de anii precedenţi. „În anii trecuţi, gălăţenii cumpărau în special globuri noi, acum lumânările sunt pe locul întâi la vânzări. Indiferent că sunt lumânări simple de iarnă, împodobite cu Moşi Crăciuni alături sau lumânări imense parfumate, toate modelele au căutare“, susţine Mariana Micu, reprezentanta unei firme care comercializează ornamente pentru Sărbă torile de Iarnă. Preţul unei lumânări simple e 8 lei, o lumânare cu Moş Crăciun costă 12 lei, în timp ce lumânările mari şi parfumate ajung la 36 de lei.

„Mi se pare foarte interesant să ai lumânări în casă de Sărbători. Sigur ele trebuie să fie la o distanţă apreciabilă de brad, ca să nu se întâmple vreun accide

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 23 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 43 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 51 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°