Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După 20 de ani: S-a dat sentinţa în cazul adevăratului criminal în cazul Ţundrea

Publicat in Adevarul, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Magistratul de caz, Gheorghe Constantinescu, a pronunţat azi-noapte sentinţa în cazul bărbatului acuzat că a comis crima din 1992.

Magistraţii Tribunalului Gorj au decis în noaptea de marţi spre miercuri condamnarea la închisoare a adevăratului criminal pentru care gorjeanul Marcel Ţundrea a stat în puşcărie nevinovat timp de 12 ani. „Instanţa Tribunalului Gorj s-a pronunţat în cazul Avram, trimis în judecată pentru omor, în sensul că a condamnat inculpatul la pedeapsa de 20 de ani de închisoare, a constatat concurentă fapta respectivă cu alte infracţiuni pentru care acesta fusese condamnat, i-a aplicat un spor de pedeapsă, urmând să execute 22 de ani”, a declarat judecătorul Ion Marin, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Gorj. Avocatul lui Gheorghe Avram a declarat că clientul său va formula apel împotriva acestei hotărâri. „Sentinţa care s-a aplicat clientului meu este foarte aspră în condiţiile în care singura probă care îl acuză este un raport de expertiză efectuat după 12 ani de zile. El susţine că nu este vinovat, noi considerăm că nu el este autorul infracţiunii de omor pentru care a fost trimis în judecată”, a afirmat Ionel Ordean, avocatul bărbatului de 42 de ani, din Comăneşti.

Procurorul Marius Iacob se declară mulţumit

Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se declară mulţumit de decizia luată de judecătorul Gheorghe Constantinescu. „Este un lucru foarte bun, ne bucurăm că judecătorul a acceptat precedentul acesta judiciar invocat de noi şi că am reuşit să dovedim că sunt probe suficiente pentru el. Este un caz unic în România adica un caz în care a fost reţinut faptul că s-a întrerupt cursul prescripţiei", a declarat Marius Iacob. De aceeaşi părere este şi avocata care l-a ajutat pe Marcel Ţundrea să demonstreze că este nevinovat. „

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" şi promite "consecinţe"

News.ro acum o ora
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. "Astăzi putem spune făr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 51 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 18 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°