Prorusul Viktor Ianukovici, câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, va fi învestit în funcţia de şef al statului pe 25 februarie, potrivit unei rezoluţii a Parlamentului ucrainean adoptată astăzi, scrie AFP. Sursa: EPA În documentul, votat de 238 de deputaţi (erau necesare 226 de voturi), se arată că săptămâna viitoare va fi organizată sesiunea plenară a parlamentului când preşedintele ales va depune jurământul.
Blocul premierului Iulia Timoşenko, contracandidata lui Ianukovici care refuză să-şi recunoască înfrângerea, nu au participat la vot. "E o presiune asupra justiţiei", au spus parlamentarii.
Judecătorii trebuie să decidă cererea înaintată de Timoşenko, care susţine că alegerile au fost fraudate.
Ianukovici a obţinut 48,95% dintre sufragii în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de pe 7 februarie, iar Iulia Timoşenko 45,47%, potrivit rezultatelor anunţate de Comisia Electorală.
Votul a fost liber şi corect, au spus observatorii internaţionali. Chiar şi aşa tanăra Timoşenko denunţă fraude masive în favoarea adversarului său.
CITIŢI ŞI:
Iulia Timoşenko nu renunţă la luptă
OSCE face linişte în tabăra Iuliei Timoşenko