Draga Sebastian, ai dreptate. Sa ne luam instrumentele muncii (punctul si virgula, adica) si sa pornim caruta imposibilului dialog de idei teatrale, macar pentru faptul ca traim intr-o lume cu foarte multe intrebari si prea putine raspunsuri. Si, desi stiu ca, in cazul tau, unele dintre intrebari sint retorice, imi sint atit de apropiate, incit nu pot sa nu vorbesc despre ele.
Sa incep prin a nu-ti raspunde la atit de oblica dilema „gest artistic individual“ sau „oportunitate strategica“, fiindca pentru mine gestul individual risca uneori sa se confunde cu cintatul in baie de unul singur, iar ceea ce aparent pari sa consideri tu „strategie“ pentru mine e receptivitate la viu.
- Nominalizarile UNITER ignora o felie consistenta a teatrului romanesc
Cit despre „strategic inaintea realitatii“, nici vorba, dimpotriva, mi se pare ca intre nominalizarile de anul acesta si realitate nu exista o palpabila relatie directa. Acea felie consistenta a teatrului romanesc pe care nominalizarile UNITER o ignora si care pentru tine seamana cu o nebuloasa in care se amesteca indistinct nume si virste, nu e o chestiune de generatie (tinara sau mai putin), ci de estetica; nu peste niste nume ori spectacole a sarit aceasta selectie, ci peste un anume mod, cu foarte multe variatii, de a face si concepe teatrul. Mutatie estetica pe care critica si-a facut datoria de a o remarca.
Ma-ntrebi, Sebastian, de ce cred ca selectia a ceea ce tu numesti „elita teatrului romanesc“, iar eu, nominalizarile pentru premiile UNITER, ar trebui sa coincida cu verdictele criticii si ce ma face sa cred ca ele sint „valabile pentru toti membrii comunitatii critice“. Cred ca ar trebui sa se-ntilneasca, macar pe alocuri, de vreme ce membrii juriului fac ei insisi parte din aceasta comunitate critica, o comunitate inter pares, iar calitatea de selectioner le da puterea institu
