Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu a cerut SUSPENDAREA PRIVATIZĂRII Oltchim

Publicat in Romania Libera, luni 17 septembrie 2012 ·

Privatizarea Oltchim ar putea fi blocată după ce Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, a solicitat în justiţie suspendarea privatizării iar alte două companii interesate, între care şi gigantul rus Gazprom, au depus solicitări de amânare a procedurii de privatizare, scrie Agerpres.

Citeşte şi

Vulpescu: Reprezentanţii Gazprom cer amânare cu două săptămâni pentru analiza litigiilor la Oltchim

Dan Diaconescu depune ofertă pentru privatizarea Oltchim

Dan Diaconescu a depus o cerere pentru emiterea unei ordonanţei preşedinţiale în vederea suspendării privatizării, termenul stabilit pentru judecare fiind 24 septembrie 2012. Acesta a mai depus şi o cerere de anulare a contractului de privatizare şi de suspendare a procedurii, primul termen pentru judecarea cererii fiind stabilit de instanţă pe 7 ianuarie 2013.

De asemenea, mai există două cereri de amânare a privatizării depuse de Gazprom şi Pegamont România.

Luni este termenul limită pentru depunerea ofertelor în vederea privatizării combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

"Nu excludem şi ne dorim ca cel puţin una dintre ele să fie din partea unei mari companii din Rusia. În general, pentru Oltchim ne-am dori un mare investitor din Rusia pentru că este o ţară cu foarte multe resurse şi cu foarte mari cantităţi de combustibili fosili. Este o ţară care poate să furnizeze ţiţei rafinăriei Arpechim şi altor rafinării din România şi aceasta ar ajuta foarte mult Oltchim. Binenţeles că i-ar ajuta şi pe investitori, România are capacităţile industriale necesare pentru a pune în valoare o asemenea investiţie", a afirmat şeful OPSPI, Remus Vulpescu.

Caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim a fost cumpărat de 13 companii, iar licitaţia ar urma să fie organizată pe 18 septembrie.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 24 august, Memorandumul prezentat de Ministerul Economiei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 44 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 2 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Marcel Ciolacu: Eu sunt ferm convins că în octombie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA / Trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, să meargă să îşi reînnoiască vizele care expiră

News.ro acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este ferm convins că în octombie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA. Premierul a ţinut să precizeze că trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, să

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 30 minute
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°