Profesorul universitar Ilie Parpucea, acuzat că a cerut favoruri sexuale unei studente, a lipsit azi, pentru a doua oară, de la Comisia de analiză disciplinară a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB Cluj-Napoca, invocând faptul că este în concediu medical.
Potrivit preşedintele Comisiei de analiză disciplinară a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Răzvan Nistor, profesorul universitar Ilie Parpucea va fi convocat pentru săptămâna viitoare, când va fi luată o decizie şi în cazul în care va absenta.
"Domnul profesor Parpucea a lipsit, miercuri, pentru a doua oară, de la şedinţa Comisiei de analiză disciplinară a FSEGA, unde urma să fie audiat în legătură cu comportamentul său. A trimis o adresă potrivit căreia este în concediu medical, astfel încât vom convoca o nouă şedinţă a comisiei pentru săptămâna viitoare. Sper că se va prezenta atunci. Dacă nu, vom lua o decizie în ceea ce îl priveşte pe baza informaţiilor pe care le avem, pentru că se tergiversează prea mult acest caz", a spus Nistor.
„Proful de sex“ de la Cluj, actorul principal într-un „film“ care circulă pe internet. CLICK aici pentru VIDEO!
Comisia de analiză a FSEGA va formula un punct de vedere privind comportamentul lui Ilie Parpucea şi va propune Senatului UBB aplicarea unei sancţiuni.
Profesorul universitar Ilie Parpucea, acuzat că a cerut favoruri sexuale unei studente de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul UBB Cluj-Napoca, nu s-a prezentat nici vineri, la şedinţa Comisiei de etică a facultăţii, care urma să analizeze comportamentul său.
Citeşte şi: Cuibuşorul de nebunii al profesorului Parpucea, primit de la administratorul căminului
Profesorul de la Ştiinţe Economice care le cerea studentelor să se