Am pornit-o tropa-tropa cu autocarul, din Germania spre Romania. La Arad n-ai cum sa zbori direct, caci aeroportul e inchis traficului de calatori. Numai Falca, primarul orasului si finul Presedintelui, stie de ce. Dupa vreo 20 de ore de drum, am ajuns la „poarta vestica” a Romaniei, care arata ca o cucoana cam trecuta in varsta, cu fata fardata, dar nespalata la fund. De astfel de contraste e plina Romania, insa eu, de data asta, m-am oprit la kilometrul ZERO.
Drumul cu autocarul se poate transforma in ceva foarte instructiv. Putini dintre calatori sunt turisti. Trei-patru sasi sau svabi varstnici, care au pornit-o spre locurile lor de bastina, cu dor de vorba si de mancare romaneasca. O doamna de langa Medias imi povesteste despre bucuria cu care petrecea mai demult, in Biertan, concedii si revelioane. Acum, sasii plecati din sat au imbatranit, cunostintele vechi nu mai sunt. Tinerii locului, cativa etnici germani, ca si romani, au alte ganduri: Sa plece, sa plece, sa plece.
Navetistii Europei
Multi de la tara fac naveta Romania-Germania: la capsuni, la sparanghel, la varza , struguri si castraveti. Pe santiere, in macelarii sau bucatarii. Autocarul e plin de femei in putere, devenite „stalpii familiei”. Lenuta e si ea in vacanta. Face pauza de-o luna, intre doua slujbe la restaurantele unor italieni. Ce a lucrat in tara? „Pai, la o fabrica de sticlarie, la Copsa, care s-a inchis” zice ea. Acum, ea s-a reprofilat. In bucatariile din Germania Lenuta taie carnuri, curata zarzavat, spala vase.
Femeia e frumusica, insa mult prea ridata pentru cei 40 de ani ai ei. Parul lung si l-a vopsit roscat, la gat ii atarna un sirag de margele ieftine. Un strop de cochetarie nu strica, nici macar la tigaie. Oja mov cu sclipici ii impodobeste unghiile unor maini batatorite de munca. Lenuta e optimista, si-a gasit si un prieten neamt. Copsa ce