Una e să le dai doar pâine şi circ, alta să le oferi ditamai arena. Socoteala lui Sorin Oprescu e simplă: la alegerile care vor avea loc peste zece luni va trebui să le spună bucureştenilor că a făcut şi altceva decât cel mai mare cârnat din lume, cel mai mare tort şi cei mai mulţi moşi crăciuni care împart cadouri.
Şmecheria cu Pasajul Basarab a fost bună, dar n-a ţinut. A avut darul mai mult să-l enerveze pe Băsescu decât să puncteze la electorat. Iar cei din PDL au făcut suficient scandal pentru a-i strica petrecerea (e destul de notoriu că ideea a fost iniţiată de actualul şef de stat, în vremea în care era primar general).
Pentru Sorin Oprescu a fost clar că are nevoie de altceva, mai grandios, care să se bucure de un impact mai mare. Ceva adevărat, nu copilăriile despre autostrăzi suspendate. Aşa s-a născut Naţional Arena. Privit la început cu neîncredere, proiectul a fost îmbrăţişat de primarul Oprescu din momentul în care acesta a intuit ce potenţial imens are. Iar acum, s-a văzut în seara de 6 august şi în noaptea care a urmat, s-a dovedit o lovitură reuşită.
Porţile deschise (dacă tot n-a fost să fie inaugurarea cu Argentina) au lăsat să treacă zeci de mii de bucureşteni veniţi să vadă minunea. Chiar de la intrare, au primit foaia „D’ale Bucureştilor, ediţie specială editată de Primăria municipiului Bucureşti” (fără alte detalii despre tiraj, echipa redacţională, tipografie ş.a.m.d.), în care Sorin Oprescu se laudă că şi-a ţinut promisiunea şi a dat un stadion la standarde internaţionale.
Opt pagini, hârtie lucioasă, texte aerisite, fonturi retro la titluri, mergând până la corp 102, multe fotografii color, care surprind diferite faze ale construcţiei şi, ici-colo, de la prima la ultima pagină: primarul împopoţonat cu cocarda tricoloră, primarul dând indicaţii, primarul cu mâinile în buzunar pe şantier alături de preşedinte