Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Au devenit mame de Crăciun

Publicat in Adevarul, marți 29 decembrie 2009 ·

În cele trei zile de Crăciun, la Maternitatea din Ploieşti s-au înregistrat 28 de naşteri.

Zilele de 25, 26 şi 27 decembrie au fost serbate într-un mod aparte la Maternitatea din Ploieşti, cu multe flori, bomboane şi felicitări. Toate au venit din partea proaspeţilor tătici şi a cadrelor medicale. Motivul? Moş Crăciun a trecut pe la Spitalul de Obstetrică Ginecologie şi a făcut câteva cadouri cu totul speciale unor tinere din Prahova. Acestea au primit daruri nepreţuite, copii frumoşi şi sănătoşi. În primele două zile de Crăciun au venit pe lume 11 nou-născuţi, opt fetiţe şi trei băieţi. În două cazuri s-a intervenit chirurgical, copiii fiind aduşi pe lume prin operaţie cezariană. Ca să-i mulţumească Moşului pentru darurile primite, unele dintre mămicile zilei de 25 decembrie s-au hotărât să-şi numească pruncii Cristian şi Cristiana. "Sunt fericit. Este un dar extraordinar primit la zi sfântă. Am devenit părinţii unui băieţel extraordinar, de peste trei kilograme. De aici încolo, în fiecare an, vom avea o dublă sărbătoare în familie, Crăciunul şi ziua de naştere a fiului meu, pe care o să-l cheme şi Cristian, în cinstea Domnului IIsus Hristos" a spus vizibil emoţionat, Dan Tiberiu, un tătic fericit.

De Sfântul Ştefan, la Maternitatea din Ploieşti, s-au născut şase fete şi 11 băieţi, trei dintre copii fiind adusi pe lume prin operaţie cezariană.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 26 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 52 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 56 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 53 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 38 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 4 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°