Puteam să mă joc de-a pisica şi şoarecele cu băcăniţa, doar din plăcerea de-a mă juca. Nici într-un caz nu aveam de gând să grăbesc deznodământul, turnând gaz pe foc. Aceasta o puteam face oricând.
Ziua începuse destul de prost. Coborâsem să-mi cumpăr cafea vrac la băcănia doamnei Wanda; când am ajuns la tejghea, m-a întrebat: “Poftiţi, cu ce vă pot servi, stimate domn!?” Formula mi s-a părut voit ironic; ne cunoşteam de atâta timp, îmi făceam aproape zilnic cumpărăturile la doamna Wanda şi aproape că ne tutuiam. Eram însă într-o perioadă de degringoladă, nu dormisem câteva nopţi la rând şi arătam, trebuie să recunosc, destul de rău. Simţeam un fel de nelinişte în mine, care mă împingea să fac gesturi din cele mai excentrice. În fond mă apropiam încet, încet de cincizeci şi faptul acesta mă marca. Şi aici trebuie s-o recunosc, arătam destul de decrepit, părul mi se rărise, bărbuţa îmi încărunţise, obrajii se scămoşaseră, îmi pierdusem o parte din dantură, fără să încerc s-o dreg, deşi mai avem, pe ici, pe colo, cunoştinţe în lumea aseptic medicală; medici ce mişunau prin cârciumile obscure unde îşi petreceau singurătatea, stând cot la cot, la un pahar de vorbă, cu alte singurătăţi, până când amarul şi acreala îi împingea să-şi mute hoitul într-o altă bodegă sau s-o ia târâş-grăpiş pe străzi; cunoscusem o mulţime de ”doftori” boemi, oameni destul de cultivaţi, de altfel, dar fără nici un căpătâi, care, la o adică m-ar fi ajutat să-mi pun dantura la punct fără să-mi ceară nici un şfanţ, dar la ce bun?! Oricum eram pe final de drum! Cât în privinţa consoartei mele, Varvara se obişnuise atât de mult cu înfăţişarea mea, încât o schimbare, fie şi insignifiantă de decor, ar fi putut-o tulbura. N-avea rost să dau explicaţii de prisos. Cine ştie dacă n-aş fi avut parte de vreo ieşire, tipic feminină, o criză de gelozie, ce s-ar fi terminat cu farfurii sparte şi ungh