Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa şi-a făcut super echipă pentru a pune capăt supremaţiei Constanţei

Publicat in Adevarul, miercuri 28 iulie 2010 ·

Vicecampionii de la UCMR au primit întăriri considerabile în această vară pentru a aduce în sfârşit primul titlu în Banat. Oficialii reşiţeni au băgat adânc mâna în buzunar în plină criză financiară şi au transferat jucători de top.

Handbaliştii de la UCM Reşiţa au tras din greu timp de zece zile pe Valea Cernei, unde Gligore Czari i-a făcut să transpire serios pentru a-şi încărca bateriile înainte să înceapă noul sezon. Tehnicianul reşiţean a avut la dispoziţie un lot format din 19 jucători, în care se află nu mai puţin de şase nume noi. În afara plecării tânărului Alexandru Vulpe, pe care clubul intenţionează să-l împrumute la o echipă unde să aibă şanse reale să joace, lotul ucemerist nu va mai suferi modificări până la prima etapă din Liga Naţională, programată la 4 septembrie.

Intră în sală

“La Băile Herculane am întâlnit condiţii bune şi sunt mulţumit de modul în care s-au pregătit băieţii. Nu am avut probleme cu accidentările şi ăsta este un aspect pozitiv. Joi facem vizita medicală, apoi băieţii vor avea două zile libere, urmând ca, de luni, să intrăm în sală şi să ne apucăm din nou de treabă”, a declarat antrenorul Gligore Czari. În 6 şi 7 august, vicecampionii joacă primele meciuri amicale, cu Oradea, pe propriul teren. O săptămână mai târziu, mai exact în 13 şi 14, reşiţenii pleacă în Serbia, unde au programate două meciuri de verificare.

“Vom avea apoi un turneu la Târgu Jiu, în perioada 21-24, la care vom întâlni Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu şi HCM Bucureşti. Ultimele meciuri de pregătire vor fi la Timişoara, la Cupa Politehnica. Pe 4 septembrie e prima etapă, în deplasare, la Odorhei, iar pe 11 avem acasă, cu Baia Mare. Vom juca însă la Timişoara pentru că sala e ocupată cu lotul de gimanstică”, mai spune Czari.

Avantaj UCMR

Programul Ligii Naţionale pare să confere un uşor avantaj ucemeriştilor în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 49 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 23 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 40 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cel puţin 6 ruși au murit şi 35 sunt răniți în urma unui atac ucrainean cu drone în Belgorod, transmite Moscova

G4Media acum 34 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 35 rănite luni dimineaţă într-un atac ucrainean cu drone explozive în regiunea rusă Belgorod, frontalieră cu Ucraina şi vizată cu regularitate de forţele Kievului, a anunţat guvernatorul local, citat de AFP,

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 23 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°