Nu doar Blonda de la Drept e o elocventă ilustrare a teoriilor kitsch-ului şi culturii populare. Tot mai multe filme din ultimul timp amestecă leisure-ul şi consumismul în domenii consacrate, altădată tabu. Şabloane vechi, cîndva intangibile, sînt astfel distruse şi recreate ironic, dintr-o altă perspectivă. Mai întîi Dragoste mortală, un film englezesc (în regia lui Nick Hurran, cu Alfred Molina, Brenda Blethyn), în bună tradiţie comică a genului, ne spulberă toate prejudecăţile legate de antreprenorii de pompe funebre: aceştia se dovedesc nu doar apţi de o mare iubire, ci şi dotaţi cu simţul umorului şi cu imaginaţie. Îndrăgostiţii, iarăşi împotriva şabloanelor, de vîrstă medie, sînt gata de orice pentru a rămîne împreună, inclusiv pentru soluţii ŕ la Romeo şi Julieta amestecate cu farse horror. Concurenţa lor, cioclii de tip nou, sînt cei care transformă explicit pompele funebre într-o industrie printre multe altele în societatea de consum. Şi dincolo de moarte se pot sublima preferinţele clientului: de aceea, cei doi antreprenori nu se dau înapoi să se îmbrace ca-n Star Trek şi să machieze mortul în acelaşi fel, de pildă; ori să facă din înmormîntare un musical grandios. Chiar şi pe lumea cealaltă, statutul de consumator şi de spectator continuă, aproape în egală măsură ca şi-n viaţă. În Copoi de Hollywood (în regia lui Ron Shelton, cu Harrison Ford şi Josh Hartnett), un alt tabu este încălcat: cel al poliţistului perfect şi total dedicat nobilei profesii. Nimic nou, veţi spune, de vreo - cel puţin - 10 ani încoace poliţiştii din filme nu mai sînt perfecţi. E adevărat, dar în Copoi la Hollywood, ei nu mai apar asaltaţi de problemele lor personale

covîrşitoare, drame amoroase, alcoolism, chiar droguri. Destul de echilibraţi, noii copoi, de astă dată din Hollywood, sînt diferiţi pentru că îşi tratează profesia ca pe o slujbă, şi nu neapărat ca pe o v