Grupul popularilor din Parlamentul European a îndemnat, marţi, Uniunea Social Liberală să respecte decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu.
"Alianţa social liberală trebuie să respecte decizia Curţii Constituţionale", se arată într-o postare pe pagina de Twitter a PPE, cel mai mare grup din Parlamentul European.
Într-un mesaj publicat cu un minut mai devreme, popularii din PE au mai cerut ca "România să se întoarcă acum la agenda ei europeană".
Curtea Constituţională a adoptat marţi o hotărâre în care se constată că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, dar nu s-a întrunit cvorumul care să facă acest scrutin valid, potrivit unui comunicat al CC. Traian Băsescu îşi va relua, astfel, atribuţiile prezidenţiale odată cu publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial.