Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inceput de primavara in aerul curat al Bojdeucii

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 5 martie 2001 ·

Joi, 1 Martie, Iasul a debutat in primavara noului mileniu printr-un exercitiu de memorare si comemorare dedicat lui Ion Creanga. Ca in fiecare an, gradina-amfiteatru de la Bojdeuca din Ticau a fost plina de lume (peste doua sute de participanti, dintre care cei mai multi copii), de invitati si personalitati.

Desi vremea a fost racoroasa si umeda, cei de acolo nu s-au rezervat prea mult si au ramas mai bine de doua ore, in jurul amiezei, asistand sau participand direct la programul pregatit pentru momentul aniversar al nasterii lui Ion Creanga (s-au implinit 164 de ani). Programul, conceput si realizat de Daniel Corbu, muzeograf al Bojdeucii, a fost axat pe lansarea unor carti si publicatii culturale, intre care si cele aduse de catre invitatii speciali de la Chisinau, scriitorii Ion Hadarca si Leo Butnaru, care au si vorbit publicului despre receptarea lui Creanga in Basarabia, despre crizele culturale care se petrec in spatiul de acolo si despre rezolvarea problemelor Unirii prin mentinerea unui ambitus cultural comun, singurul capabil sa rezolve chestiunile de mentalitate care pot asigura implinirea acestui deziderat moral.

Lansarile au cuprins aparitia revistei "Dacia literara", primul numar pe acest an, carti pentru copii, intre care a fost de interes cea publicata de catre cunoscutul actor Dionisie Vitcu, "Cartea lui Gulita", carti si manuale scolare aparute in Basarabia, precum si o noua editie a "Scrisorilor" lui Creanga catre familie si prieteni, editata la Princeps Edit, si care se constituie intr-un important document istorico-literar aflat la indemana celor care doresc o cuprindere cat mai completa a vietii si operei povestitorului.

(Cu acelasi cunoscut umor, cu oralitate si fina ironie, Creanga a lasat 30 de epistole catre Gheorghe Creanga, Zahei Creanga, Ecaterina (Tinca) Vartic, Elena Creanga-Chitei, dar si catre Vasile Conta,

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 50 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 42 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum 59 minute
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum 40 minute
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc lansează programul "Litoralul pentru toţi", între 31 mai – 20 iunie, cu tarife de la 35 de lei pe noapte

News.ro acum 24 minute
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea programului social “Litoralul pentru toţi”, care se va desfăşura între 31 mai şi 20 iunie. Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de pe litoralul român

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 3 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 2 ore
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°