Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Big Brother şi Little Sister

Publicat in Romania Libera, joi 7 iulie 2011 ·

În spectacolul instalaţie „Camera 1306 (I Am Myself)", creat special pentru a fi jucat într-o cameră de hotel, coregraful Cosmin Manolescu se joacă ingenios cu spiritul voyeurist din fiecare om. Spectatorul află cum este să fii Big Brother, dar şi Little Sister, în acelaşi timp, privind îndeaproape, dar fiind, la rândul lui, privit.

Spectacolul va avea premiera pe 9 iulie într-o cameră de la Hotelul InterContinental şi va fi unul maraton, fiind planificat să dureze nu mai puţin de 12 ore. Spectatorii, în număr de şase, se vor schimba din oră-n oră, de la ora 16.00 la ora 4.00.

Intimitate la cote înalte

Un bărbat şi o femeie sunt în vacanţă într-un oraş străin. În camera lor de hotel ei experimentează trăirile oricărui cuplu: atracţie, repulsie, frenezie, lene, intimitate, încătuşare, diluarea sentimentului de sine, topirea în celălalt, sufocare şi dorinţa de eliberare. Până aici, nimic nou. Ineditul propunerii coregrafului, care este şi performer alături de Catrinel Catană, constă în aceea că publicul este în aceeaşi cameră cu cei doi îndrăgostiţi. Aflaţi în imediata lor vecinătatea, spectatorii ajung să îi atingă şi chiar să fie atinşi de performeri. Este voyeurismul ajuns la cote înalte. Intimitatea e atât de acută încât publicul are în alertă toate simţurile. Nu vezi doar două trupuri încleştate într-un soi de dans al împerecherii şi-al desperecherii, ci le simţi dansatorilor căldura corpurilor, mirosul parfumului femeii şi-al after-shave-ului bărbatului, te amuzi de jucăriile lui erotico-infantile şi te emoţionează muzica aleasă de ea, etern romanticul Jacques Brel, cu sfâşietorul lui „Ne me quitte pas", dar şi un pasional tango argentinian, prilej de înlănţuire sălbatică a picioarelor.

De la cuplu la grup şi invers

Spectatorul se transformă curând şi el în performer şi, în funcţie de răspunsurile fiecărui om din public, se creează

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 23 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 52 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 15 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°