Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţii lui Obama prinşi la prostituate în Columbia - cel mai mare scandal din istoria Secret Service

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 aprilie 2012 ·

Agenţii Secret Service care îl păzesc pe preşedintele american Barack Obama se află în epicentul a ceea ce reporterii americani denumesc "cel mai mare scandal" din istoria acestui serviciu. Agenţii Secret Service sunt acuzaţi că au recurs la serviciile unor prostituate din Columbia, înainte de vizita lui Obama în această ţară. 12 agenţi au fost deja demişi.

"Este vorba despre acuzaţii de conduită indecentă formulate la adresa membrilor Secret Service din Cartagena, Columbia, înainte de călătoria pe care a făcut-o preşedintele pentru a participa la Summitul Americilor", a explicat un purtător de cuvânt al Secret Service, Edwin Donovan, într-un comunicat pentru AFP, fără a preciza ce fapte li se impută agenţilor americani.

Ronald Kessler, fost reporter şi autor al unei cărţi despre agenţii secreţi însărcinaţi cu paza liderilor de la Casa Albă, susţine că acesta este cu siguranţă "cel mai mare scandal din istoria Secret Service".

Prostituţia este legală în unele "zone de toleranţă" ale Columbiei. Se pare că scandalul a luat amploare după ce una dintre prostituate a reclamat la poliţie că unul dintre agenţii americani nu i-a plătit serviciile, a precizat Kessler pentru CNN.

Ziarul "Washington Post" aminteşte, de asemenea, că a recurge la serviciile unei prostituate contravine codului de conduită pe care trebuie să îl respecte agenţii Secret Service.

Incidente similare în trecut

Creat în 1865 la Washington pentru a lupat împotriva falsificatorilor de bani, prerogativă care s-a păstrat în ani, Secret Service şi-a văzut competenţele extinse cu paza preşedintelui Statelor Unite în 1901, după asasinarea preşedintelui de la acea vreme, William McKinley. Agenţii săi au ca misiune şi protecţia demnitarilor străini aflaţi în vizită în SUA.

De la începutul mandatului preşedintelui Barack Obama la Casa Albă, în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°