Scos de comunişti din mănăstire, sihastrul Proclu s-a refugiat, nici el nu mai ştie de când, într-o chilie în care vine lumea la el ca la Petrache Lupu. Sursa: Codrin Prisecaru
Are 82 de ani şi de mai bine de jumătate de veac îşi duce zilele într-o chilie din lemn construită de el, pe un deal la poalele Munţilor Neamţului. Nu saltă mai mult de un metru şaizeci, şi are o barbă albă, de Moş Crăciun. Vorbeşte rar şi răguşit, iar ochii albaştri îi lăcrimează pe rând. E bătrân şi bolnav, dar mintea îi merge.
Cu anii care au trecut are o problemă. Nu-i mai ţine minte care şi când au fost. Nu mai ştie când l-au alungat comuniştii din mănăstire: „Atunci, cu decretu’...“. Se referă la prigoana călugărilor din anii ’50. Culmea, nici în evidenţele Patriarhiei nu figurează. Asta n-a împiedicat lumea să vină la el, până de curând, ca la Maglavitul lui Petrache Lupu. De câţiva ani nu mai poate să vorbească mult. Se pregăteşte de cele veşnice. Numele din buletin este Nicău, dar oamenii îi zic părintele Proclu. Mulţi spun că e un sfânt. E pustnicul de lângă pădurea ce ocroteşte cătunul Mitocu Bălan, cel mai mic dintre satele comunei Crăcăoani, din Neamţ.
SUMARUL ARTICOLULUI Ultimul pustnic din Munții RomânieiULTIMELE RUGĂCIUNIULTIMELE RUGĂCIUNI
„Vă rog nu bateţi, sunt bătrân şi bolnav”
„De multe ori m-aş ascunde de mine. Unde mă duc, tot de mine dau, şi de mine nu pot să scap!”, oftează bătrânul călugăr. Greu se ajunge la chilia lui, pe un drum de ţară, ciuruit de gropi, ce pleacă din şoseaua ce leagă Piatra de Târgu Neamţ. Apoi opinteşti pe un deal abrupt, până la o căsuţă de pitici, ca-n Albă ca Zăpada, pe a cărei uşă zăvorâtă cu un lacăt scrie cu litere mari, de tipar: „Vă rog, nu băteţi. Sunt bătrân şi bolnav”.
Mai sus o ţâră stă soră-sa, Georgeta, o munteancă aprigă la cei peste 70 de ani ai săi şi tare oţărâtă pe cei
