Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Şova: Sunt multe probleme legate de siguranţa circulaţiei dar nu avem bani să le rezolvăm

Publicat in Antena 3, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Şoselele din România au probleme care pot afecta siguranţa circulaţiei, de la cele legate de parapeţi şi stâlpii de protecţie până la indicatoare sau marcaje, acestea neputând fi rezolvate în totalitate din lipsa banilor, afirmă ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova.

"Să ştiţi că sunt o serie de probleme cu siguranţa circulaţiei, şi cu parapeţii, şi cu stâlpii de protecţie, şi cu indicatoarele, şi cu faptul, de exemplu, că au fost o mulţime de autostrăzi din prima parte, când nu aveam experienţă, care au fost făcute fără sistem IT&C, şi va trebui să le facem noi cumva, să le integrăm, pentru că cele noi sunt cu sistem. Acele vechi sunt fără sistem. Sunt foarte multe probleme la marcajul drumurilor. Sunt o serie de chestiuni care ţin de siguranţa circulaţiei pentru care încercăm să alocăm cât de mulţi bani putem. Acum, dacă reuşim să le acoperim pe toate sau nu ? punctele nevralgice din circulaţie sunt cunoscute de Regionalele de Drumuri şi de Secţiile de drum naţional. Ei sunt cei care trebuie să ne spună (?). Din banii pe care îi avem, din ce am înţeles, nu putem acoperi toate problemele de siguranţa circulaţiei. De aceea trebuie să le acoperim pe cele mai dificile, sau unde se produc accidente", a spus Şova într-o emisiune televizată, conform Mediafax.

El a afirmat că deocamdată CNADNR nu are în plan contractarea unor asigurări.

"N-a avut nimeni curaj să facă asigurări, pentru că nu ştii cum mai este interpretat după aceea. Faci asigurări, e bine, nu e bine că faci sau că nu faci. Nu avem deocamdată în vedere un asemenea lucru. Există un studiu la nivelul CNADNR în legătură cu asigurarea elementelor de mobilier rutier, care se deteriorează în urma accidentelor, pentru că astăzi se produce un accident, se strică parapetul în urma accidentului, noi ca CNADNR nu avem de făcut decât să mergem la asigur

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 6 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 7 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 11 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 11 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 6 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 6 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Hansi Flick, anunţat oficial ca nou antrenor la FC Barcelona

Mediafax acum 13 ore
Potrivit Reuters, Flick va avea misiunea de a relansa soarta Barcelonei, după ce echipa catalană nu a reuşit să câştige niciun trofeu în acest sezon sub conducerea lui Xavi Hernandez, care a fost demis vineri. Într-un comunicat, clubul a precizat că

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/29°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/25°