Cântăreaţa din Barbados a debutat la Săptămâna Modei de la Londra cu o colecţie vestimentară produsă în colaborare cu brandul River Island.
Sâmbătă seara, în capitala Marii Britanii, Rihanna a arătat că pe lângă abilităţile vocale are şi un simţ estetic aparte. Interpreta hitului „Diamonds“ şi-a lansat prima colecţie-fuziune realizată cu brandul Rivel Island, optând pentru rochii cu un stil similar brandului Calvin Klein şi pentru încălţăminte inspirată de colecţia Chaos a lui Manolo Blahnik.
Acesta nu a fost primul pas al Rihannei în lumea modei, căci artista a mai realizat două colecţii în colaborare cu Giorgio Armani, în 2011 (blugi) şi în 2012 (lenjerie de corp). Atunci, RiRi a ales un stil băieţesc, mizând pe tricouri, blugi, accesorii şi pantofi lejeri.
„Rihanna este o artă extraordiară. Are personalitate, carismă şi energie şi este o plăcere să lucrezi cu ea“, a declarat Giorgio Armani anul trecut. „Ea surprinde perfect esenţa tinerească şi contemporană a colecţiilor Emporio Armani Underwear şi Armani Jeans“, a subliniat designerul.
Potrivit specialiştilor din lumea modei, astfel de colaborări sporesc în mod consistent vânzările brandurilor respective. „Stilul vedetelor dă tonul în industria modei. Dacă celebrităţile poartă ceva, clienţii au încredere şi îşi vor dori hainele respective“, analizează Caroline Rush, şef-executiv la Consiliul Britanic al Modei.
Prima colecţie-capsulă a Rihannei cu Armani Jeans
A doua colecţie a solistei cu Emporio Armani
Prezentarea de la Londra a putut fi urmărit în direct pe Facebook. Hainele semnate de Rihanna vor fi disponibile publicului larg începând cu 5 martie.