Robert are 14 ani şi stă într-un cartier rău famat din Capitală. Locuieşte alături de familia lui într-o cameră insalubră de câţiva metri pătraţi. Sunt zile în care nu are ce mânca, sunt zile în care frigul îi pătrunde până la oase, sunt zile în care sărăcia îi apasă greu pe umeri. Atunci, copilul se refugiază în desen şi în cărţile de la şcoală, acolo unde totul are un pic de culoare.

"Mi-aş dori casa noastră, aş vrea să dorm singur... Acum dorm cu mama şi cu sora. Nu sunt ca ceilalţi copii de la şcoală, mă simt diferit de toată lumea. Uneori s-a întâmplat să nu am ce mânca la şcoală. Mi-aş dori de toate, ca orice copil", spune copilul cu lacrimi în ochi.

La doar 14 ani, Robert poate spune că a văzut cam tot ce e urât în viaţă. Când avea doar doi ani, mama l-a luat în braţe şi a plecat cu el la bunici. Nu mai suporta să vadă că băiatul creşte lângă un tata violent, nu voia ca Robert să o mai audă plângând sau să privească uimit pe chipul ei urmele lăsate de pumnii şi palmele soţului brutal.

“Am fost şi bătută şi gonită din casă. Robert vedea. Îl luam de mână şi plecam. Dormeam prin parc… aici dormeam pe jos, mâncam ce puteam”, povesteşte mama lui Robert.

Sărăcia a săpat adânc în sufletul copilului. Familia trăieşte doar din alocaţia celor mici. Mama este bolnavă şi acum şi-a pierdut locul de muncă.

"Are 14 ani, dar el cam le-a luat pe toate. Ei trăiesc numai din alocaţie. Mama s-a îmbolnăvit de plămâni. Ca să-şi facă tratament o costă în jur de 300 de lei. Şi eu sunt bolnavă şi cu inima şi cu tensiunea, mai degrabă are grijă şi de mine şi de mama şi de surioara lui...şi este micuţ, este firav. Cea mai mare durere a lui este că stă dintr-o casă în alta", spune Emilia Zaharia, bunica lui Robert.

Forţat să ia pe umeri responsabilităţile unui tată

Forţat de soartă, la doar 14 ani băiatul a fost nevoit să-şi asume peste noapte rolu