Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafting pe Rio Grande, cu prânz gourmet inclus

Publicat in Jurnalul, duminică 10 aprilie 2011 ·

De parcă nu ar fi de ajuns adrenalina unui rafting pe Rio Grande, călătorind printre canioanele sculptate în munţii din deşertul Chihuahua, de parcă nu i-ar ţine cu sufletul la gură numai gândul că se află la zeci de kilometri de orice urmă de civilizaţie, un agent de turism texan, în conlucrare cu Francois Maeder, un chef american (născut însă în Elveţia) a ales să ofere turiştilor o provocare în plus. “Vâsleşte cu spor, căci la capătul zilei, în loc de hot-dog şi fasole, vei avea parte de o cină gourmet... în mijlocul pustietăţii”.

Locul unde poţi avea parte de această vacanţă inedită este parcul naţional Big Bend, în sudul Statelor Unite, pe graniţa cu Mexicul. Big Bend este declarat rezervaţie naţională din 1944 şi este al cincisprezecelea parc, ca întindere, din sistem. Râul, deşertul şi muntele, păsările rare, liliecii şi cactuşii, toate par să facă parte dintr-un decor de film western cu John Wayne, şi de aceea mai degrabă turistul se aşteaptă să-i iasă dinainte vreun cowboy care-şi încălzeşte fasolea direct în cutia de tablă a conservei, decât să i se întindă o masă cu faţă de pânză albă, scrobită, iar pe farfurii de porţelan să i se aducă mâncăruri sofisticate, culminând cu un desert fin din ciocolată albă. Ei bine, aici intră în scenă Francois Maeder care, după ce şi-a ambalat bucătăria portabilă şi a fixat-o pe pluta gonflabilă, alături de lăzile frigorifice cu carne, peşte şi salate, mese şi scaune pliabile, feţe de mese, şervete şi tacâmuri, a pornit pe râu în jos o dată cu turiştii. Iar imediat ce a acostat la punctul de campare, s-a şi pornit să gătească cina gourmet.

Francois Maeder a fost multă vreme bucătar şef la unul dintre restaurantele din lanţul San Antonio, situat pe autostrada interstatală, dar într-o zi şi-a dat seama că turiştii care fac rafting poposesc cel mai adesea în zone sălbatice, lipsite de orice confort şi unde nu po

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 41 minute
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 22 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

Care este cauza apariției cheagurilor de sânge în urma vaccinării anti-COVID cu Johnson&Johnson şi AstraZeneca

Ziare.com acum o ora
Cheaguri de sânge care au cauzat moartea în urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite persoane, o descoperire care urmează să modeleze dezv

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ucraina are în sfârşit suficientă muniţie pentru artilerie, asigură Zelenski

HotNews acum 23 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri legislaţia care permite mobilizarea deţinuţilor şi a declarat că, pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru arti

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 5 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, în prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spital Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ.

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°