Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZISTENŢA de la Vaslui s-a predat de MAREA DESCENTRALIZARE. Primar: ”Acum se face bugetul pentru la anul, iar preşedinţii de CJ vor fi Dumnezei în teritoriu”

Publicat in Gandul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

La Pungeşti, americanii s-au retras în urmă cu o lună cu tot cu utilajele de căutare a gazelor de şist. S-au întors acum o săptămână pentru consultări cu localnicii, dar au renunţat rapid. ”Au încercat să îi intrebe pe oameni ce cunoştinţe au despre gaze de şist, să îi informeze. Unii acceptă dialogul, alţii nu stau de vorbă, îi ameninţă să plece. Ei vor să facă un sondaj, cine este pro, cine este contra gazelor de şist”, explică situaţia viceprimarul Vasile Voina. Acum, la Pungeşti, se aşteaptă verdictul de la instanţă după ce Prefectura a atacat hotărârea de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist. Speranţe de câştig ar fi, spune viceprimarul care a angajat un avocat care a dovedit în instanţă Prefectura, obţinând o decizie favorabilă pentru comuna Vlahuţa care votaşe şi ea împotriva gazelor de şist. Una din cele trei excepţii însă, deoarece alte nouă comune au pierdut în instanţă şi, mai mult, majoritatea nu au făcut recurs, neangajându-şi nici măcar avocat să le apere.

"Mai are rost să te baţi cu morile de vânt? Sunt prea mic pentru un război atât de mare", declară resemnat primarul din Dumeşti, Constantin Vieru. ”Noi nu ne-am mai angajat avocat. Am considerat că nu mai are rost”, spune şi Marius Ciocan, primarul din Pochidia. ”Am făcut tot ce am putut. Recurs? Nu mai facem recurs, zic. Pentru că majoritatea primăriilor au pierdut", explică şi primarul de la Perieni, Vasile Roşca. Mai tranşant decât colegii săi, cu o luptă câştigată în instanţă împotriva Prefecturii, primarul comunei Şuletea, Ciprian Robert Tamaş, spune că a stat de vorbă cu unii dintre edilii care au pierdut procesul şi are o explicaţie pentru resemnarea acestora: odată cu descentralizarea puterea şefilor de Consilii judeţene creşte, iar primarilor le e teamă că nu vor mai avea alocate fonduri „La Vaslui suntem la pământ. Le este teamă de rectificări. În plus, acum se

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 28 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 55 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 59 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 55 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 41 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 4 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°