Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful judeţului Iaşi, acuzat că a câştigat ilegal 10.000 de euro din stimulente pe vremea când era primar

Publicat in Adevarul, joi 9 iunie 2011 ·

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Victor Chirilă, susţine că şeful instituţiei, Constantin Simirad a încasat ilegal stimulente de 37.800 de lei, în perioara 2000-2002, când era primar. Şi viceprimarii din acea perioadă Vasile Dumitriu şi Vasile Munteanu ar fi încasat stimulente.

Iaşi: Vicepreşedinţii protestari au rămas fără salarii după ce şi-au scos birourile în stradă

„Sunt bani luaţi fără drept de Simirad şi viceprimari. Cât a fost la primărie s-a ocupat de deturnare de fonduri, a luat stimulente, chiar dacă legea era foarte clară şi-i permitea primarului să ia doar o indemnizaţie fixă", a spus Victor Chirilă.

Din spusele vicelui, ilegalitatea a fost trecută într-un raport al Curţii de Conturi, care a fost „ascuns" în sertare. „Toate aceste constatări au fost puse într-un dosar care a rămas permanent închis într-un sertar, iar el a plecat ca ambasador în Cuba", a mai spus Chirilă.

Vicepreşedinţii CJ, demnitari de lux pe banii ieşenilor. Vezi în ce scandaluri au fost implicaţi cei doi

Din verificarea Curţii de Conturi din acea perioadă, consilierii locali au aprobat prin hotărâri de şedinţe metodologia acordării acestor drepturi salariale pentru primar şi viceprimari, măsura care contravine legii.

Schimb de acuzaţii penibile la vârful Consiliului Judeţean din Iaşi

Raportul care a constatat ilegalitatea spune că indemnizaţia trebuie să fie singura formă de remunerare a primarului şi viceprimarilor, pe toată durata mandatului şi că vinovaţi pentru această ilegalitate se fac şi consilierii locali, secretara Lăcrămioara Vernică şi directorul economic Tamara Cudelcu.

„Răspunderea revine şi lui Constantin Simirad, deoarece, în calitatea de primar avea posibilitatea să sesizeze pe prefect cu privire la nelegalitatea includerii în metodologii aprobate prin hotătâri de Consiliu Local a persoanelor alese

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 38 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 23 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 34 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°