Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinia zilei | Înapoi la dictatură?

Publicat in Libertatea, joi 4 august 2011 ·

Aş vrea să cred că marţi seara, la B1 TV, pe preşedintele Băsescu l-a luat gura pe dinainte, iar o reporteriţă topită de admiraţie n-a fost în stare să-i atragă atenţia că derapează rău de tot de la principiile elementare ale democraţiei, ale statului de drept. Să încercăm să-i traducem declaraţia, deşi s-a pronunţat destul de limpede. Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă că, pentru el, alegerile parlamentare din 2012 sunt ca şi cum s-au şi consumat ori chiar nu vor exista. A spus-o clar că nici nu se gândeşte să încredinţeze formarea unui nou guvern Opoziţiei, fie şi dacă aceasta (în speţă, USL, înscrisă la Tribunal ca alinaţă politică, electorală) ar câştiga alegerile chiar şi cu 70%, iar PDL ar aduna doar câteva procente amărâte.

Printr-o speculaţie şmecherească, Băsescu e hotărât să-şi menţină la putere creaţia (sau creatura, termenul pare mai potrivit) reprezentată de actuala Coaliţie. Invocă astfel abuziv Art. 103 din Constituţie care, potrivit părerii sale, i-ar permite să nu încredinţeze mandatul USL (care nu-i un “partid”, ci o aliaţă, chiar dacă electoratul ar vota-o covârşitor, peste 50%, şi l-ar desemna premier pe reprezentantul unui PDL care ar avea eventual abia 10-15%). Interpretarea abuzivă e evidentă. Dincolo de negarea valenţei unei uniuni politice şi electorale legal constituite, Băsescu se face a uita că, în 2004, a încredinţat mandatul unei alianţe electorale - DA - care era însă “a sa”.

Citind pe sărite şi în cheie proprie Constituţia, preşedintele ignoră că aceeaşi Lege fundamentală mai prevede şi că, în România, suveranitatea şi puterea de a decide destinele ţării aparţin poporului român, care şi le exprimă prin vot, la alegeri. A anunţa disponibilitatea de a călca în picioare voinţa electoratului, de a sfida rezultatele alegerilor pute de la o poştă a tendinţă dictatorială. Iar o dictatură care încearcă să se ascundă în spate

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 17 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 45 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°